Acum 14 ani am slăbit. Dacă m-ar fi întrebat cineva atunci ce urmează, probabil aș fi spus că partea grea a trecut și că, de acum înainte, tot ce am de făcut este să am grijă să nu mă întorc de unde am plecat.
Doar că viața nu a fost atât de simplă.
De atunci și până astăzi, am rămas într-o relație foarte atentă cu mâncarea, cu greutatea mea, cu disciplina mea și, mai ales, cu mine însumi. N-am trăit acești ani într-o victorie continuă. Au fost perioade în care am reușit să mă mențin bine, în care am simțit că am înțeles ce am de făcut și că lucrurile sunt sub control. Au fost și perioade în care am mai pus kilograme, în care m-am simțit frustrat și în care a trebuit să mă adun din nou. În toți acești ani, m-am învârtit, în general, între 85 și chiar 98 de kilograme. Acum am 90…
Și exact aici a început adevărata mea învățare.
Pentru că, în tot timpul acesta, am auzit de multe ori aceeași frază: „Ai avut voință.” Și da, voința contează. N-ar fi corect să spun că nu contează. Dar, dacă ar fi fost doar despre voință, atunci nu îmi explic de ce, în anumite zile, reușeam să fiu disciplinat, iar în altele simțeam că aceeași disciplină parcă dispare. Nu îmi explic de ce, uneori, îmi era ușor să spun „nu”, iar alteori același „nu” părea aproape imposibil.
Acolo a început să mă intereseze ceva mai profund.
Am început să mă observ, nu doar să mă judec. Și astfel am identificat câțiva dintre factorii care influențează alegerile alimentare.
Factorii care influențează alegerile alimentare
Și unul dintre primele lucruri pe care le-am văzut a fost legătura dintre somn și felul în care mâncam. Când dormeam prea puțin, nu eram doar obosit. Eram mai iritat, mai grăbit, mai puțin răbdător și parcă mult mai vulnerabil în fața poftelor. Simțeam mai des nevoia de dulce, de carbohidrați, de ceva care să-mi dea energie repede.
La început am crezut că e doar o impresie. Dar, pentru că nu voiam să rămân doar în zona de păreri, am început să caut și să citesc. Și am descoperit că somnul chiar influențează foamea, sațietatea, apetitul și felul în care creierul răspunde la mâncare. Cu alte cuvinte, nu eram „mai slab” ca om în acele zile. Eram pur și simplu mai expus.
Atunci am început să-mi reglez somnul. Și, sincer, o perioadă a funcționat. M-am simțit mai echilibrat, mai clar mental, cu mai puține pofte și cu mai mult autocontrol. Am crezut că am găsit răspunsul. Doar că, la un moment dat, chiar și atunci când eram mai odihnit, au reapărut momentele în care simțeam că pierd controlul.
Și atunci am văzut mai clar un alt adevăr: stresul.
Nu vorbesc aici doar despre stresul mare, evident, acela care te lovește și pe care îl simți imediat. Vorbesc și despre stresul care se adună în tăcere. Despre tensiunea dusă în spate zile la rând. Despre presiunea care nu te doboară pe loc, dar te consumă încet. În astfel de perioade, am observat că nu căutam doar mâncare. Căutam alinare. Căutam o pauză. Căutam o senzație rapidă de bine. Și de foarte multe ori acea senzație venea prin mâncare.
Din nou, am căutat să verific dacă e doar experiența mea sau dacă există și explicații mai largi. Și am găsit că stresul poate schimba felul în care mâncăm. La unele persoane poate tăia pofta de mâncare pe moment, dar la altele poate crește tendința de a mânca emoțional, de a căuta alimente foarte gustoase, dense caloric, care oferă rapid confort și recompensă. Asta m-a ajutat să înțeleg ceva important: uneori nu mâncam pentru că îmi era foame. Mâncam pentru că voiam să mă simt altfel decât mă simțeam în acel moment.
Apoi a venit o altă etapă. Cea în care am încercat să fiu „deștept” și să introduc recompense controlate. Mi-am spus că o prăjitură o dată pe săptămână nu are ce mare rău să facă. Și, teoretic, poate că nici nu făcea. Numai că, în practică, uneori acea recompensă nu rămânea doar o recompensă. Era ca și cum deschidea ceva. Pofta nu se liniștea, ci se trezea și mai tare. De la „doar azi” ajungeam, uneori, la „și mâine” sau „hai că nu e mare lucru”.
Și tocmai acolo am început să înțeleg că, în relația cu mâncarea, nu contează doar alimentul în sine. Contează mult și starea din care îl alegi, nevoia pe care încerci să o acoperi și mecanismul pe care îl hrănești fără să-ți dai seama.
Un alt lucru pe care l-am înțeles pe parcurs a fost influența uriașă a mediului social. În perioadele sărbătorilor, la mesele în familie sau între prieteni, când se punea multă mâncare pe masă și atmosfera era construită în jurul ei, îmi era mult mai greu să mă opresc. Fiind un om căruia i-a plăcut mereu mâncarea, simpla prezență a abundenței mă trăgea înapoi spre vechile obiceiuri.
Dar am văzut și partea cealaltă: atunci când familia a înțeles nevoia mea și a acceptat să schimbe alimentația pentru toți, iar eu m-am apropiat de un mediu de oameni cu același obiectiv, care se susțineau reciproc și nu se abăteau ușor de la scop, drumul a devenit mult mai ușor. Acolo am înțeles că schimbarea nu se ține doar în voință, ci și în mediul pe care îl construiești în jurul tău.
Poate că asta a fost una dintre cele mai importante lecții pentru mine: alimentația nu este doar despre alimentație.
Este și despre somn. Și despre stres. Și despre ritmul de viață. Și despre oboseală. Și despre recompensă. Și despre mediul în care trăiești. Și despre obiceiurile pe care ți le-ai format fără să-ți dai seama. Și despre ce simți, dar nu ai timp să recunoști. Și despre ce duci în tine, chiar și atunci când în exterior pari funcțional.
Timp de 14 ani am fost, fără să-mi propun neapărat asta de la început, propriul meu studiu de caz. M-am observat, m-am analizat, mi-am schimbat obiceiurile, am construit disciplină, am stricat disciplină, am reluat, am greșit, am revenit și am încercat să înțeleg. Nu doar ce trebuie făcut, ci de ce uneori reușesc să fac acel lucru și alteori nu.
De aceea, astăzi, nu mai cred în discuțiile simple despre mâncare și greutate. Nu mai cred în explicațiile care reduc totul la „poți dacă vrei”. Nu spun asta pentru a scoate responsabilitatea din ecuație. Din contră. Cred foarte mult în responsabilitate. Dar cred și că, pentru a ne asuma cu adevărat, trebuie mai întâi să înțelegem cu ce ne luptăm. Să vedem ce ne influențează. Să punem lumină acolo unde, de multe ori, a fost doar vinovăție.
M-am gândit de aceea să deschid o serie de articole și postări în care să vorbesc, pe rând, despre toți factorii pe care i-am identificat de-a lungul anilor în propria mea experiență: somnul, stresul, nevoia de recompensă, ritmul de viață, oboseala, mediul, obiceiurile și toate acele lucruri care par mici, dar care, puse cap la cap, ajung să ne conducă mai mult decât credem.
Nu scriu seria asta pentru că aș avea rețeta perfectă. Nu o am.
O scriu pentru că știu cât de ușor este să te condamni pe tine însuți pentru ceva ce încă nu înțelegi suficient. Și pentru că știu cât de mult se poate schimba ceva atunci când începi să privești mai adânc, mai sincer și mai clar.
Dacă și tu ai trecut prin momente în care ai simțit că nu ți-a lipsit doar voința, ci ți-a lipsit înțelegerea a ceea ce se întâmpla cu tine, atunci cred că seria asta s-ar putea să-ți fie de folos.
Acesta este doar începutul.
Citește mai multe articole de pe blogul meu…
Înscrie-te aici pentru o sesiune gratuită de 30 de minute, de coaching.
Surse:
- National Heart, Lung, and Blood Institute — Sleep Deprivation and Health Effects
- Liu și colab. — Sleep Deprivation and Central Appetite Regulation (PMC)
- Yau & Potenza — Stress and Eating Behaviors (PMC)
- Singh — Mood, Food, and Obesity (PMC)