Stresul nu îți schimbă doar starea. Îți schimbă și alegerile alimentare
Dacă în articolul despre somn am vorbit despre felul în care lipsa de odihnă ne poate influența foamea, răbdarea și alegerile alimentare, de data aceasta vreau să merg spre un alt factor pe care l-am observat foarte clar la mine, și anume stresul.
Stresul nu vine doar din evenimente mari
Și nu mă refer doar la stresul acela mare, evident, dramatic. Nu doar la crize, certuri sau evenimente care te zguduie. Mă refer și la stresul care se adună în tăcere. La presiunea continuă. La zilele în care ai prea multe pe cap. La momentele în care ești copleșit, grăbit, încărcat, cu mintea plină și cu senzația că nu mai ai spațiu în tine. Tocmai în astfel de momente am observat, de multe ori, că relația mea cu mâncarea se schimbă.
Când stresul nu seamănă cu foamea, dar te trimite spre mâncare
La mine, stresul venea cu ideea că „mi-e foame”. Dar, mai târziu am realizat că venea cu o nevoie de ceva care să mă scoată repede din starea aceea. Ceva care să mă liniștească, să mă răsplătească, să-mi dea pentru câteva minute senzația că mi-am revenit. Și de multe ori acel „ceva” era mâncarea. Mai ales ceva dulce. Ceva rapid. Ceva care nu cerea gândire, ci doar consumația lui.
Asta m-a pus pe gânduri de multe ori. Pentru că îmi spuneam: dacă știu ce am de făcut, dacă știu ce e bine pentru mine, de ce tocmai în perioadele cele mai tensionate aleg mai prost? De ce parcă mi se îngustează câmpul de vedere? De ce nu mai vreau echilibru, ci vreau ceva imediat?
Când am început să citesc mai atent, am înțeles că nu era doar impresia mea. Stresul poate influența direct felul în care mâncăm. În fazele acute, la unii oameni poate chiar reduce temporar pofta de mâncare. Dar în stresul prelungit sau repetat, la mulți apare exact opusul: crește atracția spre alimente foarte gustoase, dense caloric, reconfortante. Pe înțelesul tuturor: când ești sub presiune, corpul și creierul pot începe să caute nu doar hrană, ci și alinare.
Aici apare și cortizolul, despre care se vorbește mult, dar de multe ori prea simplificat. Cortizolul nu este „răul absolut”. Este un hormon implicat în răspunsul la stres, în mobilizare și adaptare. Problema nu este că există, ci că, atunci când stai prea mult timp în alertă sau revii des în alertă, începi să plătești un preț. Iar unul dintre modurile în care plătim acest preț este prin felul în care se schimbă alegerile noastre. Uneori devii mai impulsiv. Alteori mai pofticios. Alteori mai puțin răbdător. Alteori mai predispus să alegi ce este rapid și foarte plăcut, nu ce este neapărat potrivit pentru tine.
Tradus simplu, stresul îți poate îngusta răbdarea și îți poate lărgi pofta de recompensă.
De ce stresul ne împinge spre dulce și recompensă rapidă
Când ești bine, echilibrat, cu mintea mai limpede, ai spațiu să alegi. Poți să-ți spui „nu acum”, „mai târziu”, „nu am nevoie de asta”. Când ești stresat, copleșit, cu multe pe cap, creierul nu mai caută întotdeauna varianta cea mai bună pe termen lung. Caută foarte des varianta cea mai rapidă pentru a schimba starea de acum. Iar aici intră perfect dulciurile, gustările foarte gustoase, mâncarea „de consolare”, mâncarea care îți dă pentru câteva minute senzația că ai primit ceva bun de la viață.
Una dintre cele mai importante lecții pentru mine a fost să înțeleg că, de multe ori, în astfel de momente, nu mâncam doar pentru că îmi era foame. Mâncam pentru că voiam să mă simt altfel decât mă simțeam.
Și, sincer, aici cred că mulți oameni se judecă prea repede. Își spun că nu au caracter, că nu se controlează, că strică tot. Dar, dacă stai puțin și privești mai adânc, vezi că uneori omul nu se luptă doar cu o poftă. Se luptă cu tensiune, cu oboseală mentală, cu presiune, cu lipsă de spațiu interior. Iar mâncarea devine un răspuns simplu și imediat la ceva ce este, de fapt, mult mai complex.
Factorii nu lucrează separat
Mai este ceva foarte important: stresul nu vine doar din „evenimente mari”. Uneori vine și din prea multe sarcini mici, din ritm haotic, din prea multe lucruri neterminate, din senzația că tragi de tine de dimineața până seara. Tocmai de aceea, pentru mine, stresul nu mai este doar o emoție, ci un context. Un mod în care ajunge să arate viața ta în anumite perioade.
Și aici am început să văd o legătură foarte importantă cu articolele anterioare și viitoare din serie.
Stresul se leagă de somn. Dacă dormi prost, devii mai irascibil și mai vulnerabil. Dacă devii mai vulnerabil, stresul te lovește mai tare. Dacă stresul te lovește mai tare, ai mai multă nevoie de recompensă și mai puțină răbdare. Iar dacă în astfel de momente intră și cafeaua, și dulcele, și haosul, cercul devine și mai greu de văzut.
Asta este o altă idee valoroasă pentru mine: factorii nu lucrează separat. Ei se alimentează unii pe alții.
Și, de aceea, dacă vrem să înțelegem relația noastră cu mâncarea, nu este suficient să ne uităm doar în farfurie. Trebuie să ne uităm și în ritmul în care trăim, și în felul în care dormim, și în presiunea pe care o purtăm în noi.
Efectele stresului nu rămân doar la masă
Apropo de asta, chiar astăzi vorbeam cu o prietenă apropiată, mamă, care mi-a spus cât de mult o schimbă lipsa de somn și lucrul în ture. Îmi spunea că devine mai irascibilă, mai tensionată, și că încearcă să se controleze în relația directă cu fetița ei. Și mi-am dat seama cât de important este un lucru: uneori, chiar și atunci când nu ne purtăm urât direct cu cineva, starea noastră tot se transmite. Copiii nu învață doar din cuvinte. Învață și din ton, ritm, tensiune, reacții, neliniște, felul în care ne mișcăm prin viață. De aceea cred că acești factori merg mult dincolo de alimentație. Alimentația este doar unul dintre locurile unde se vede efectul lor.
Ce rămâne, pentru mine, esențial
Dar, pentru articolul acesta, vreau să rămân la un lucru foarte clar și anume că stresul ne poate influența alegerile alimentare nu doar pentru că ne agită, ci pentru că ne face mai vulnerabili la recompensa rapidă.
Și atunci apare întrebarea corectă, nu doar „Ce ai mâncat?”, ci și:
- În ce stare erai când ai mâncat?
- Ce duceai în tine?
- De ce aveai nevoie, de fapt, în acel moment?
- Era foame? Sau era presiune? Sau copleșire? Sau era nevoia de a te liniști puțin?
Cred că de aici începe sinceritatea reală în relația cu mâncarea.
Nu din a te certa pe tine. Ci din a înțelege ce te împinge.
Dacă ar fi să spun esența articolului în câteva cuvinte, aș spune că stresul nu îți schimbă doar starea. Îți schimbă și felul în care alegi.
Și, uneori, până nu înțelegi asta, te vei judeca pentru mâncare, când problema reală este altundeva.
Surse:
1. Stress and Eating Behaviors
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4214609/
2. Mood, Food, and Obesity
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4150387/
3. PMC search gata făcut pentru tine – stress eating review
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/?term=stress+eating+review
4. PubMed search gata făcut pentru tine – stress emotional eating review
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/?term=stress+emotional+eating+review
5. NCBI Bookshelf
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books
Citește și alte articole din categoria Alimentație și stil de viață